Suntem mandri ca am asistat si luptat petru sute de barbati si femei pe toata durata procesului lor de divort. De ani am avut de a face cu o mare complexitate de litigii privind dreptul familiei
Societatea noastra ofera asistenta juridica si reprezentare cu privire la:
· divort
· custodii
· negocieri
· partaje intre soti,
· pensii de intretinere,
· programe de vizitare minor.
Societatea noastra este recunoscuta pentru abilitatea lor de rezolva probleme dificile prin gandirea anticipata a unor strategii legale. Obiectivul nostru este sa atingem cele mai bune rezultate pentru clientii nostril, prin negociere cand este posibil sau litigiu cand este necesar
DIVORTUL. MOTIVE DE DIVORT
Divortul se poate pronunța pe baza acordului ambilor soti dacă sunt îndeplinite următoarele conditii cumulative:
·până la data cererii de divort a trecut cel puțin un an de la încheierea căsătoriei.
·să nu existe copii minori rezultati din căsătorie.
Așa cum căsătoria se încheie prin consimtământul liber al viitorilor soti, tot astfel desfacerea ei prin acordul sotilor trebuie să îndeplinească aceeasi conditie.
Cererea de divort întemeiată pe acordul părtilor trebuie să fie semnată de ambii soti.
Are loc la cererea unuia sau a ambilor soti, pentru motive temeinice, în cazul în care continuarea căsătoriei nu mai este cu putintă, prin acordul sotilor, dacă sunt îndeplinite următoarele conditii cumulative:
· până la data cererii de divort a trecut cel puțin 1 an de la încheierea căsătoriei;
· nu există copii minori rezultati din căsătorie.
În practică au fost calificate ca motive de divort următoarele împrejurări:
· părăsirea nejustificată a domiciliului conjugal imputată pârâtului,
· adulterul,
· violenta,
· incompatibilitatea fiziologică,
· boala incurabilă a unuia dintre soti ascunsă celuilalt sot la încheierea căsătoriei,
· lipsa nejustificată a consimtământului la raportul sexual,
· atitudinea necorespunzătoare a unuia din soti manifestata prin violentă fizică sau altă natură,
· boala incurabilă gravă de care suferă unul dintre soti, necunoscută celuilalt sot la încheierea căsătoriei, făcând imposibilă coabitarea acestora,
· pedeapsa privativă de libertate a unuia dintre soti,
· destrămarea vietii de familie dovedit de manifestări imorale,
· separatia în fapt imputabilă pârâtului.
Divortul se pronuntă prin hotărâre judecătorească, din culpa sotului pârât sau din vina ambilor soti, iar în cazul divorțului prin acord precum si în situațiile în care divortul este cerut pentru motiv de boală survenită înainte sau în timpul căsătoriei (alienatie mintală ori debilitate mintală cronică sau pentru o altă maladie gravă si incurabilă), instanta urmează să constate desfacerea căsătoriei fără a mai pronunta divorțul din vina sotului pârât.
Actiunea se poate stinge în orice fază prin împăcarea soților. Pe durata procesului, instanta poate lua măsuri vremelnice care se pot referi la raporturile personale sau patrimoniale dintre soti.
Data la care se consideră desfăcută căsătoria este data când hotărârea prin care s-a pronuntat divortul a rămas irevocabilă
Nu constituie motiv temeinic de divort faptul că neînțelegerile dintre soti n-au fost provocate de comportarea lor, ci din cauza traiului în comun cu alți membri din familie.
Divorțul se va pronunta numai în cazuri justificate, deoarece temeinicia motivelor de divort implică o anumită gravitate si durată a neîntelegerilor dintre soti, în care sens, instanța de judecată este îndreptătită si datoare să depună străduintele si diligentele necesare pentru cunoasterea adevăratelor motive de divort.
Sotul vinovat de desfacerea căsătoriei este îndreptătit să primească întretinerea din partea celuilalt sot, după divort, numai în decurs de 1 an de la acest moment. Daca sotul vinovat s-a recăsătorit în decursul acestui an, dreptul la întretinere încetează, iar dacă divortul s-a pronuntat din vina ambilor soti, fiecare din ei are dreptul să ceară pensie de întretinere pe durată nedeterminată. Dreptul la întreținere a soțului care nu este vinovat de divort nu este limitat de timp.
Pronunțarea divortului din vina ambilor soti se face numai dacă culpa concurentă a sotului reclamant este gravă si bine stabilită si ar fi putut duce ea singură la desfacerea căsătoriei.
PROCEDURA DIVORTULUI
Competenta în materie de divort apartine judecătoriei în a cărei rază teritorială se află ultimul domiciliu comun al sotilor.
Dacă sotii nu au avut domiciliu comun sau dacă nici unul dintre soti nu mai locuieste în raza teritorială a judecătoriei în care se afla cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este cea de la domiciliul pârâtului. În cazul în care pârâtul nu are domiciliul în tară, competenta apartine judecătoriei de la domiciliul reclamantului.
La primirea cererii de divort presedintele instantei verifică existența consimtământului sotilor si semnăturile acestora, după care fixează un termen de două luni în sedintă publică. Chiar dacă în acest termen unul dintre soti a revenit asupra acordului, este suficient ca la termenul fixat în sedinta publică să se mentină acordul existent la data cererii de divort.
Hotărârea care se pronuntă pe baza acordului sotilor este definitivă si irevocabilă în ceea ce priveste solutia divortului si împotriva ei nu se poate promova nici o cale de atac, dar, sotii au posibilitatea de a ataca hotărârea numai în ceea ce priveste modul de solutionare a cererilor accesorii divortului, dacă sunt nemultumiti, de solutia dispusă de instanta judecătorească.
Hotărârea de divort se pronuntă în sedintă publică, în toate cazurile.
Dacă divortul este cerut pentru o boală gravă si incurabilă survenită înainte sau în timpul căsătoriei, instanta urmează, ca si în cazul divortului prin acord, să constate desfacerea căsătoriei fără a pronunta divort din vina sotului pârât.
PERSOANELE CARE POT INTRODUCE ACTIUNEA DE DIVORȚ
Acțiunea de divort are un caracter strict personal, motiv pentru care ea nu poate fi introdusă decât de către soti.
Art. 614 Cod de procedura civila, prevede situatiile de exceptie: \"În fata instantelor de fond, partile se vor înfatisa în persoana, afara numai daca unul dintre soti:
· executa o pedeapsa privativa de libertate,
· este împiedicat de o boala grava,
· este pus sub interdictie
· are resedinta în strainatate
In aceste cazuri, partile se vor putea înfatisa prin mandatar.
*** Nota; Mandatarul intr-un proces de divort trebuie sa fie avocat, sau ruda pana in gradul IV, cu una din parti si licentiat in drept
Sotia minoră poate introduce singură actiunea de divort deoarece ea dobândeste prin căsătorie capacitatea deplină de exercitiu, pe care nu o pierde în cazul în care divortul se pronuntă înainte de împlinirea vârstei majoratului.
Sotul alienat sau debil mintal, atâta timp cât nu se face dovada că nu a avut discernământul necesar pentru a avea reprezentarea actelor pe care le îndeplinește poate introduce singur actiunea de divort si poate figura si ca pârât.
Deci, atâta timp cât alienatul nu a fost pus sub interdictie, el se bucură de prezumția capacității sale de exercitiu. Dacă ulterior introducerii actiuni sotul respectiv îsi pierde luciditatea, tutorele său va putea să-l reprezinte si să continue actiunea.
CEREREA DE DIVORT. CERERI ACCESORII. CEREREA RECONVENTIONALĂ.
Cererea de divort trebuie să contină numele copiilor minori născuti din căsătorie sau a acelora care au aceeasi situatie legală, iar dacă nu există copii, se va face o mentiune în acest sens.
La cererea de divort se vor anexa copii legalizate de pe certificatul de căsătorie si de pe certificatul de nastere al copiilor minori.
În actiunea de desfacere a căsătoriei pot fi cuprinse si alte cereri, unele cu caracter accesoriu si care sunt privitoare la numele pe care sotii îl vor purta după divort, la pensia de întretinere plătită de un sot celuilalt si la atribuirea locuintei (a beneficiului contractului de închiriere sau a folosintei provizorii până la partaj).
Au caracter accesoriu si cererile de încredintare a copiilor minori, precum si stabilirea pensiei de întretinere pentru acestia, la .solutionarea cărora, instanta va tine cont de interesele copiilor minori, dispunând citarea autoritătii tutelare, precum si ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani.
Cererile accesorii sunt de competenta instantei investită cu solutionarea cererii principale. Dacă rezolvarea cererilor accesorii ar duce la întârzierea solutionării cererii principale, instanta poate dispune disjungerea lor.
La primirea cererii de divort, președintele instanței va da reclamantului sfaturi de împăcare, similar cu ea va proceda si în cazul divortului-sancțiune.
Pentru judecarea procesului de divort se cere prezenta obligatorie a reclamantului. Dacă la termenul de judecată în prima instantă reclamantul lipseste nejustificat si se prezintă numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesustinută. Această măsură se bazează pe o prezumție de renuntare a reclamantului la judecată, încât pârâtul nu se poate opune, cerând judecarea în lipsă.
Dacă lipseste sotul pârât, cererea se va judeca potrivit regulilor de drept comun.
În cazul în care pârâtul a făcut cerere reconventională, el este obligat să se prezinte la termenul de judecată în prima instantă, iar absenta reclamantului nu poate fi prezumată ca o împăcare a sotilor, deci cererea reconventională se va judeca.
Când la termenul de judecată în prima instanță lipsesc ambele părti, cererea va fi respinsă ca nesustinută.
Sotul pârât poate sa facă cerere reconventională, cel mai târziu până la prima zi de înfătisare în sedinta publică, pentru faptele petrecute înainte de această dată. Pentru faptele petrecute după această dată, pârâtul va putea face cerere reconventională până la începerea dezbaterilor asupra fondului în cererea reclamantului.
Cererea reconventională se va introduce la aceeasi instantă care judecă procesul de divort si se va judeca, în virtutea prorogării de competentă - împreună cu cererea reclamantului. Dacă motivele divortului s-au ivit după începerea dezbaterilor la prima instantă si în timp ce judecata primei cereri se afla în apel, cererea reconventională va fi făcută direct la instanta investită cu judecarea apelului.
Neintroducerea cererii reconvenționale în termenele arătate mai sus atrage decăderea pentru sotul pârât din dreptul de a cere divortul, afară de cazul când cererea reclamantului a fost respinsă si motivele divortului s-au ivit pe urmă.
Renuntarea reclamantului la cerere (chiar dacă pârâtul se împotriveste) nu are nici un efect asupra cererii reconventionale făcute de pârât, care nu are facultatea de a alege între acțiunea directă si cererea reconventională, fiind obligat, dacă vrea să ceară desfacerea căsătoriei din vina reclamantului, să folosească ultima cale.
Posibilitatea împăcării sotilor este deschisă în toate fazele de judecată, în fata primei instanțe, în apel sau recurs. Reclamantul va putea introduce o nouă cerere de divort pentru faptele petrecute după împăcare si se va putea folosi si de faptele anterioare.
MĂSURI PROVIZORII ÎN CURSUL PROCESULUI DE DIVORT
Divortul durează o anumită perioadă de timp, în care situația de fapt nu mai corespunde cu statutul de căsătorit asa încât, legea permite luarea unor măsuri vremelnice în cursul procesului de divort, măsuri care se pot referi la raporturile personale și patrimoniale dintre soti.
Aceste măsuri provizorii se pot referi la:
· încredințarea provizorie a copiilor minori. Criteriul după care se va conduce instanța pentru a decide în această privintă, îl constituie interesul minorului.
· obligatia de întretinere. Pe timpul procesului de divort, când relatiile dintre soti au încetat în fapt a fi normale, se ridică problema pensiei de întreținere pe care un soț trebuie să o asigure celuilalt sot, sau pentru copiii minori.
· folosinta locuintei.
· alocatia de stat pentru copii.
Aceste măsuri pot fi cerute de oricare dintre soti, iar cele cu privire la copii pot fi cerute si de către procuror sau autoritatea tutelară.
Dacă din dovezile administrate reiese culpa ambilor soti, divortul se va pronunta din vină comună, chiar si în cazul în care nu s-a promovat cerere reconventională. Culpa concurentă a sotului reclamant trebuie să fie gravă si bine stabilită, încât, ea singură să poată duce la desfacerea căsătoriei.
Instanța de judecată nu poate desface căsătoria din motive imputabile exclusiv reclamantului, astfel că, actiunea se respinge. Divortul se poate pronunta din vina exclusivă a sotului reclamant dacă pârâtul a introdus cerere reconventională ori actiune de divort si, în urma probelor administrate cererea principală a fost respinsă, iar cererea reconventională ori actiunea de divort a pârâtului a fost admisă.
În situatia în care divortul este cerut pentru alienatie mintală ori debilitate mintală cronică sau pentru o boală gravă si incurabilă survenită înainte sau în timpul căsătoriei, instanta urmează, ca si în cazul divortului prin acord, să constate desfacerea căsătoriei fără a mai pronunta divortul din vina soțului pârât.
Dacă în cursul procesului de divort, chiar în instanța de recurs, unul dintre soti a decedat, instanta va închide dosarul, căsătoria încetând prin deces, în cazul în care unul dintre soti a decedat după pronuntarea sentinței de divort, dar până la data introducerii recursului de către celălalt sot împotriva acelei sentinte, căsătoria a încetat prin decesul sotului, nu s-a desfăcut prin divort, în această situatie, recursul nu poate fi anulat ca netimbrat, deoarece nu se mai pune problema desfacerii căsătoriei prin divort; se impune admiterea recursului si modificarea sentintei, în sensul închiderii dosarului.
Dacă sotul a decedat înaintea rămânerii definitive a hotărârii de divort instanta urmează a modifica hotărârea de desfacere a căsătoriei părtilor; prin moartea sotului.
Instanta va comunica hotărârea din oficiu serviciului de stare civilă, pentru a se face mentiunea pe marginea actului de căsătorie.
EFECTELE DIVORȚULUI
Față de terti, efectele patrimoniale ale căsătoriei încetează de la data când s-a făcut mențiunea despre hotărârea de divort pe marginea actului de căsătorie sau de la data când ei au cunoscut divortul pe altă cale.
Hotărârea de divort care se pronuntă pe baza acordului ambilor soti este definitivă si irevocabilă, astfel încât nu sunt posibile nici apelul, nici recursul dar pot fi atacate cu apel sau recurs numai în ceea ce priveste cererile accesorii divortului.
Hotărârea de divort poate fi atacată prin contestatie în anulare, desi consecintele pe care legiuitorul a dorit să le evite, interzicând revizuirea, sunt aceleasi.
Durata termenului de recurs este de 30 zile chiar si în cazul în care calea de atac nu priveste solutia dată în divort, ci modul în care au fost rezolvate cererile accesorii, întrucât a accepta altă solutie înseamnă a admite că una si aceeasi hotărâre să fie supusă mai multor termene de apel sau, după caz, recurs, în raport cu partea de hotărâre ce se atacă.
Hotărârea de divort care se pronuntă pe baza acordului ambilor soti este definitivă si irevocabilă, astfel încât nu sunt posibile nici apelul, nici recursul dar pot fi atacate cu apel sau recurs numai în ceea ce priveste cererile accesorii divorțului.
În cazul în care părtile nu convin ca, după divort, sotia să-si păstreze numele dobândit prin căsătorie, ea urmează să-si reia numele avut anterior. Dacă în timpul căsătoriei a intervenit adoptia, urmată de schimbarea numelui unuia dintre soti si de emiterea unui nou act de nastere, sotul respectiv va purta după divort numele din noul său act de nastere.
Din comunitatea de bunuri a sotilor poate face parte nu numai dreptul de proprietate, ci toate drepturile de natură patrimonială, recunoscută de lege persoanelor fizice, respectiv toate drepturile reale, principale si accesorii, precum si drepturi de creantă.
Împărtirea bunurilor comune la desfacerea căsătoriei poate avea loc fie prin învoiala sotilor, fie pe cale judecătorească, atunci când sotii nu se învoiesc asupra partajării. Regula este ca la divort, bunurile comune să se împartă potrivit învoielii sotilor, iar în lipsa învoielii acestora, împărtirea să se facă pe cale judecătorească.
Învoiala părtilor poate avea loc, potrivit legi, în următoarele moduri:
· concomitent cu intervenția hotărârii de divort;
· în cursul procesului de divort, fie că învoiala se face în fața instantei, fie printr-un act întocmit în fața notarului public;
· în perioada imediat următoare rămânerii definitive a hotărârii de divort;
· după înregistrarea hotărârii de divort pe marginea actului de căsătorie.
Partajul voluntar poate fi valabil încheiat în orice formă cerută de soti, chiar si verbal, în anumite cazuri, când printre bunurile supuse împărtelii sunt terenuri sau constructii, convenția soților se va putea face numai în forma autentică, cerută de lege, \"ad validitatem\" si nerespectarea formei conventiei sotilor de împărtire a bunurilor comune în astfel de cazuri este sanctionată cu nulitate absolută.
Judecătorii atunci când iau act de învoiala soților privitoare la împărtirea bunurilor comune ca efect al pronuntării hotărârii de divort, trebuie să exercite un dublu control, urmând să se convingă atât de realitatea si temeinicia motivelor de divort, cât si de continutul învoielii prezentate.
Când sotii nu se înteleg în privinta împărtirii bunurilor comune, ea se va face prin hotărâre judecătorească, de către instanta de judecată. Partajul bunurilor ce au format obiectul dreptului sotilor presupune, înainte de toate, stabilirea cotei-părti ce se cuvine fiecăruia dintre ei si numai în functie de aceasta, repartizarea bunurilor în materialitatea lor. Prin natura juridică, deosebită de aceea a actiunii în revendicare, cererea de partaj are drept scop transformarea dreptului indiviz al părtilor într-un drept divizibil si exclusiv asupra unor bunuri anume din cele supuse împărtelii\"
La împărtirea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei se stabileste întinderea dreptului de proprietate sub formă de cote părti ale fiecăruia dintre soti asupra bunurilor comune, în functie de contributia fiecăruia la dobândirea si conservarea bunurilor comune.
Stabilirea contributiei fiecărui sot la dobândirea bunurilor comune se poate face prin orice mijloace de probă.
Patrimoniul supus împărțelii este acel existent la data partajului, inclusiv contravaloarea bunurilor comune care au fost înstrăinate în mod nelegal până la partaj. Dacă până la împărtirea bunurilor comune există primejdia ca unul din soti să înstrăineze o parte din bunuri, în detrimentul celuilalt sau să le deterioreze, sau să nu poată folosi bunurile comune, instanta judecătorească poate numi un sechestru judiciar, care poate fi chiar unul din soti. Sotul care se consideră păgubit trebuie să facă dovada înstrăinării bunului în conditii nelegale.
Nasterea si mentinerea raporturilor de proprietate comună în devălmăsie sunt determinate de existenta căsătoriei între soti.
Comunitatea de bunuri a sotilor nici nu se poate naste înainte de încheierea căsătoriei si nici nu poate dăinui după încetarea ei.
ÎNCREDINTAREA COPIILOR MINORI
În cazul în care din căsătoria ce se desface au rezultat copii minori, hotărârea de divort trebuie să arate, chiar în lipsa unei cereri exprese a sotilor, cui se vor încredinta copiii spre crestere si educare si care este contributia fiecărui părinte la cheltuielile de crestere si educare a minorilor.
Dacă sotii au copii minori, instanta va dispune citarea și ascultarea autorității tutelare, iar dacă minorii au împlinit vârsta de 10 ani, instanta îi va asculta obligatoriu, în vederea încredintării lor.
Copilul minor poate fi încredintat si sotului din a cărui vină s-a desfăcut căsătoria, dacă interesele acestuia sunt în acest sens, deoarece \"un sot rău nu este neapărat si un părinte rău\". Printre factorii care se vor lua în considerare pentru a decide în ceea ce priveste încredintarea copilului minor, va fi culpa sotului, chiar dacă aceasta nu prezintă importantă prin sine însăsi sub acest aspect.
Obligația părintilor de a întretine pe copiii lor minori nu este stinsă prin desfacerea căsătoriei, ci persistă independent de legătura de căsătorie a părintilor si indiferent cui au fost încredintati copiii spre crestere, unuia dintre părinti, unei alte persoane ori unei instituții de ocrotire, întretinerea copiilor însă nu va putea suplini eficienta educativă a unei familii unite, care să ofere acestora stabilitatea si dragostea de care au nevoie.
Vointa exprimată de minorul care a împlinit vârsta de 10 ani cu privire la încredintarea lui în caz de divort trebuie analizată cu multă grijă de către instante, tinând seama de influentarea psihică a copiilor, în special la vârste fragede.
Desi sotii au dreptul de a se învoi cu privire la încredintarea copiilor minori în caz de divort, cresterea si educarea acestora nu poate fi lăsată la discretia părintilor, în situatia în care căsătoria lor s-a destrămat din motive temeinice. Legea dispune că \"învoiala părintilor cu privire încredintarea copiilor .... va produce efecte numai dacă a fost încuviintată de instanta judecătorească, care va trebui să verifice dacă învoiala corespunde intereselor minorilor\". Învoiala părintilor cu privire la încredintarea copiilor minori poate să intervină în orice fază a procesului, chiar în recurs.
Copiii trebuie să fie încredintati spre crestere si educare unuia dintre părinti, deoarece este în interesul copiilor să continue a se bucura de îngrijirea părintilor, chiar si în această situatie în care părintii trăiesc despărtiti.
Copilul minor încredintat cu ocazia divortului unei terte persoane sau unei institutii de ocrotire acordă acestor persoane si institutii numai drepturile si îndatoririle ce revin părintilor privitor Ia persoana copilului, adică numai exercitarea ocrotirii părintesti privind persoana copilului.
Plata alocatiei de întretinere se face de la bugetul statului si ea se reduce sau nu se mai plăteste, după criteriile stabilite de Ministerul Muncii, dacă cel căruia i s-a încredintat copilul minor are obligatia legală de întretinere fată de acesta. Pentru acoperirea cheltuielilor de întretinere a copilului minor, organul care dispune măsura încredintării acestuia unei alte persoane decât părinții, are obligația de a stabili contributia pe care trebuie să o verse lunar statului cel care are obligatia legală de întretinere a copilului.
Dreptul de avea legături personale cu copilul este necesar câtă vreme părintele căruia nu i s-a încredintat copilul nu a fost decăzut din drepturile părintesti, iar măsura luată este efectul divortului dintre soti si nu rezultatul relatiilor dintre părinti si copiii lor minori. Aceste drepturi părintesti se exercită exclusiv în interesul copiilor minori.
